Home Documentatii Articole pe categorii Informatica Cum ne alegem un sistem informatic pentru elaborarea ofertelor tehnico-economice?
PDF Print

Ce trebuie un constructor sa caute atunci cand isi achizitioneaza un “program de devize” asa cum este numit in mod curent sistemul informatic pentru elaborarea documentatiei tehnico-economice:

Un program de devize bun trebuie sa ii permita sa realizeze usor si rapid documentatia tehnico-economica, pentru a scuti timp si bani. Timp pe care constructorul in va pierde cautand articole, daca programul nu ii ofera un motor de cautare intuitiv si eficient, bani pentru ca angajarea unei persoane specializate in elaborarea de devize costa, in cazul in care programul nu este destul de usor de inteles si pentru cei care nu sunt specializati in elaborarea de devize. Aici trebuie facuta o paranteza, daca vorbim de oferte mari si stufoase este recomandata totusi angajarea unei persoane cu experienta in domeniu, insa daca e vorba de oferte de mica dimensiune este foarte posibil ca angajarea unei astfel de persoane sa nu fie rentabila.

Pe piata din Romania exista mai multe sisteme informatice pentru elaborarea de oferte tehnico-economice. Cand face o comparatie intre programe in vederea achizitiei un constructor trebuie sa ia in considerare mai multi factori:

-    Tehnologia in care este realizat programul – exista programe care inca functioneaza sub sistemul de operare MS-DOS. Aceste programe vor deveni in curand depasite datorita suportului tot mai scazut acordat de Microsoft acestui sistem de operare (multe din aceste softuri nu functioneaza sub XP, de Vista nici nu poate fi vorba). Totusi constructorul trebuie sa fie atent si in directia opusa – o tehnologie prea noua, de genul .NET nu functioneaza in mod optim pe calculatoarele mai vechi, datorita cerintelor mari de sistem.

-    Pretul de achizitie, cat si costurile ulterioare si obligativitatea lor – pretul de cumparare propriu-zis nu este atat de important cat costurile ulterioare. Un program ce are un cost mic de achizitie poate sa impuna ulterior abonamente lunare sau obligativitatea achizitionarii upgrade-urilor. In general, un constructor trebuie sa se fereasca de un sistem ce impune achizitionarea upgrade-urilor. Constructorul trebuie sa poata alege daca vrea sau nu sa plateasca un anumit upgrade.

-    Firma producatoare – o firma care exista pe piata de mult timp este deja experimentata si sunt mai multe sanse ca aceasta firma sa reziste in timp. Disparitia firmei producatoare duce si la disparitia programului si al suportului tehnic pentru acesta.

-    Suportul tehnic oferit de firma producatoare – programul trebuie sa aiba un minimum de suport tehnic gratuit (de obicei telefonic). Desigur daca se doreste se poate apela si la un contract de service cu firma producatoare, insa lipsa oricarui suport tehnic gratuit poate duce la impasuri in lucrul cu programul ce nu pot fi rezolvate decat cu cheltuieli suplimentare.

-    Baza de date a programului – in general programele de acest gen trebuie sa aiba normativele aprobate de minister, peste 100 de normative cu tot cu reeditari. De asemenea utilizatorul trebuie sa aiba posibilitatea de a adauga sau modifica articole dupa cum doreste, intr-un mod facil si intuitiv.

-    Clientii respectivului program – daca programul este folosit de firme cunoscute din domeniu inseamna ca a trecut deja o serie de teste inainte de a fi achizitionat de catre firma respectiva. Un portofoliu bogat este ca un CV al respectivului program.

La final va punem la dispozitie si o lista impreuna cu paginile de internet a principalilor producatori de sisteme informatice pentru elaborarea ofertelor tehnico-economice:


WinDevwww.windev.ro
DocLibwww.infserv.ro
XDev www.x-dev.ro
CityDevwww.citydev.ro
Edi www.ncs.rdsnet.ro/Aplicatii/EDI2.html
Matrix Devizwww.matrixrom.ro
SICO Devizwww.cibpro.ro
Dev32www.mcplus.ro

 

 
Page Ranking Tool